literatura, Leonida Lari, Recviem, Gheorghe Apetroae Sibiu

Literatura, Leonida Lari, Recviem, Gheorghe Apetroae Sibiu

  LEONIDA    LARI,   Gheorghe  Apetroae - SIBIU

RECVIEM

      N-ai  fost  o  oarecare,

 fiinţă din eter …

ai fost o  stea  moldavă

şi-ai strălucit pe cer

comoară de iubire...

 azi flacără-n Eden...

Nimicul  te  re-cheamă

 la lumea dinspre ieri,

pe un ocean de umbre,

 plutind  spre un alt  ţărm …

Din capătul puterii,

vin nori , neant şi frig,

ce  poartă  groaza morţii

                 în  cei ce te-au iubit

şi-n  mările  de lacrimi

 pe cer,  la asfinţit …

Durerea despărţirii

 şi ultimul sărut

ţi—aducă  nemurirea

în somnul tău  profund ...

O lume  dinspre ieri,

te  poarte  cu durerea

 albastrelor cărări …

Neliniştea speranţei

ţi-o ştim şi-acum în trup -

trecut spre groapa rece

 deschisă  din  Cu-vânt

de un  vânt  ce-ţi duce dorul

de ţară, la al ei  pământ!....

De cruci nedespărţiţi,

 vom  sta  să te-mplinim...

În raza  stelei  tale,

din zodii îţi  venim,

să te găsim  în cerul

 misterelor de-acum

şi-n glasu-ţi  de Unire,

 celestă în genuni !...

Ca-n sorţii lumii tale,

 fiinţă din eter,

Tu,  stelă luminoasă,

maternei  Basarabii,

 să-i  străluceşti etern! …

Sibiu, 13 decembrie, 2011

literatura, desprindere, gheorghe apetroae sibiu

IV.   SONATA  AŞTRILOR

III.I. DESPRINDERE

Îi apăruse în cale, neadusă, ispita

şi-l cuprinse cu-n braţ de-nţelesuri…

că în senectute pe irişii gândului

petrec, nevăzut, canonice dorinţe…

Ea-i pregătea de sfârşit, cântecul:

răsfăţul  unei nopţi valpurgice!…

Simţul i-l testa, dezvelindu-şi,

câte una, formele, în marş nupţial,

în oglinda de cristal  îşi  arăta

chipul angelic, surâsul maternal..

El, o privea cu bucuria magului

iubitor de marile taine ale apelor!..

În concert, tot  El, cântând  la pian,

îi  desprinse uşor sufletul de  trup 

şi  se plimba acum cu alt  El ,

în loc de cruce, lesne înapoi…

cum în iureşul mefistofelic...

îşi asculta  “Aida, Marşul triumfal”…

Irişi ,în cearcăne, admirau  peisaje

andaluze  pe irisul cuvintelor Ei…

nu dovedeau  a culge  anemone

de  pe  hău,  astrele  albe-roze ,

în fulgere cinabrice, buchete

de  vise stelare, din clarul selen…

A-i regăsi  ispitei sale  albastrul,

Ea zidea în  E l, limona dragoste...

Îşi punea petale violete în umblet

desprinse din El,cântec de leagăn,

în simfonii de Haydn, siderale

din  nelinişti, irişi, roze şi taine…

literatura, elegii în imagini, gheorghe apetroae sibiu

ELEGII  ÎN  IMAGINI

PREZENŢĂ ÎN ABSENŢĂ

Din început, El  îşi  luase  tot restul:

clipele zăpezilor- măriri  prefăcute

şi recile iubiri căzute pe adâncuri -

tot mai adânci, ne-liniştile  Ei grele

tăioase şi amare de  ne-uitare…

Ea creştea în Ea o hematică roză,

când  El îşi apropia cupa de otravă

mai mult de  uscatele-i buze…

În  crepuscul, ardeau esenţele firii:

floarea albă  de mac caducă firavă 

înnobila  sufletul  Lui de lan stins

aprins uneori de o altă mângâiere:

sortirea sa  de grâu timpuriu, răsărind

din cuvintele zăpezii, Scylla bifolia…

Din albastrul ei în albastrul adânc,

 ne-începuturile inefabile se zideau …

………………………………………………………..

Ea-şi  arunca cortina neînţeleasă ,

din  miezul rece-al  ninsorilor devreme

şi îşi arăta prezenţa, orhidee zăpezită

pe irişii Lui, între sânii mari ai absenţei,

unde  în blue  ne-contenea să ardă

în EL, neliniştea-n simţire sinceră:

icoană pe  icoana frumuseţii cerului

prinsă-n mare trecere de a lui fiinţă,

mereu prospătă Chrysanthema!…

Revista Corpului Agronomic din Sibiu, nr 5, 31 martie, 2011

literatura, împreună cu Hamlet, gheorghe apetroae sibiu

ELEGII  ÎN  IMAGINI

 III . ÎMPREUNĂ CU HAMLET

Se iubesc şi acum  columbii

la  Suseni ,cristici şi mai liberi,

din  turla  cerului  pogorâţi

peste cunoaştere,hrămuind,

în duh , angelici în instinct…

şi tot aici se dau în spectacol,

femeile cuprinse de plăceri,

dornice de iubiri enigmatice

stinse în  făţarnice  mântuiri

prin pocăinţă, de prihăniri,

după aceleaşi  lungi postiri !..

 În  neodihna slujbelor  pure ,

Tu, lui Schopenhauer, obosit,

îi cânţi , la festinul  „onton”

cu harpa  unei voinţe cereşti,

iar lui  Shakespeare, un gelos,

păzind  împreună cu Hamlet

pe Ofelia, cum  pe Euridice,

şarpele, sortind-o să  piară

în veşnicie să nu-i  dispară,

îi cântă orfic „ Fur Elise,” Beethoven…

Dincolo de ceruri , şi-o poartă

lumină pe umeri, istovit, Orfeu…

o pierde , în risipire, nisip

pelagic,  o  scoică -ntre îngeri…

sfânta-i avere nupţială, trezită

stana de piatră , Luna  pe cer…

pe braţe, trecând-o, iubind-o-

ca un cântec  de mărturisiri,

neştiind de unde vine, Hamlet

şi el vine, împreună cu sufletul ei,

fire pură pierdută, în păcătuiri-

vântul,în el, vuind în talazuri,

până  dincolo de  Acheron…

literatura, elegii în imagini, gheorghe apetroae sibiu

ELEGII  ÎN  IMAGINI

PREZENŢĂ ÎN ABSENŢĂ

Din început, El  îşi  luase  tot restul:

clipele zăpezilor- măriri  prefăcute

şi recile iubiri căzute pe adâncuri -

tot mai adânci, ne-liniştile  Ei grele

tăioase şi amare de  ne-uitare…

Ea creştea în Ea o hematică roză,

când  El îşi apropia cupa de otravă

mai mult de  uscatele-i buze…

În  crepuscul, ardeau esenţele firii:

floarea albă  de mac caducă firavă 

înnobila  sufletul  Lui de lan stins

aprins uneori de o altă mângâiere:

sortirea sa  de grâu timpuriu, răsărind

din cuvintele zăpezii, Scylla bifolia…

Din albastrul ei în albastrul adânc,

 ne-începuturile inefabile se zideau …

………………………………………………………..

Ea-şi  arunca cortina neînţeleasă ,

din  miezul rece-al  ninsorilor devreme

şi îşi arăta prezenţa, orhidee zăpezită

pe irişii Lui, între sânii mari ai absenţei,

unde  în blue  ne-contenea să ardă

în EL, neliniştea-n simţire sinceră:

icoană pe  icoana frumuseţii cerului

prinsă-n mare trecere de a lui fiinţă,

mereu prospătă Chrysanthema!…

literatura, desprindere, gheorghe apetroae sibiu

IV.   SONATA  AŞTRILOR

III.I. DESPRINDERE

Îi apăruse în cale, neadusă, ispita

şi-l cuprinse cu-n braţ de-nţelesuri…

că în senectute pe irişii gândului

petrec, nevăzut, canonice dorinţe…

Ea-i pregătea de sfârşit, cântecul:

răsfăţul  unei nopţi valpurgice!…

Simţul i-l testa, dezvelindu-şi,

câte una, formele, în marş nupţial,

în oglinda de cristal  îşi  arăta

chipul angelic, surâsul maternal..

El, o privea cu bucuria magului

iubitor de marile taine ale apelor!..

În concert, tot  El, cântând  la pian,

îi  desprinse uşor sufletul de  trup 

şi  se plimba acum cu alt  El ,

în loc de cruce, lesne înapoi…

cum în iureşul mefistofelic...

îşi asculta  “Aida, Marşul triumfal”…

Irişi ,în cearcăne, admirau  peisaje

andaluze  pe irisul cuvintelor Ei…

nu dovedeau  a culge  anemone

de  pe  hău,  astrele  albe-roze ,

în fulgere cinabrice, buchete

de  vise stelare, din clarul selen…

A-i regăsi  ispitei sale  albastrul,

Ea zidea în  E l, limona dragoste...

Îşi punea petale violete în umblet

desprinse din El,cântec de leagăn,

în simfonii de Haydn, siderale

din  nelinişti, irişi, roze şi taine…

literatura, amor aluv, gheorghe apetroae sibiu

GHEORGHE  APETROAE -   ANOTIMPUL  MIRACULOASELOR COMBUSTII                                                                       

AMOR  ALUV

De ne-nceput, dezlegi mistere,

prin crini, o viaţă-n lacrimi curgi,

smulgi florii albe  alchimia

cu mâna pe clavir şi-o mângâi,

cerşind  sinei  nemărginirea!...

De prevestiri, un scos din fire,

te  plimbi pe-alei , în şerpuiri

şi-i  dăruieşti irişi, cu-vinte

la ne-nceput, balsam de crini,

eşti paznic vieţii  dure, înger…

Te dăruieşti, simţ şi-n  culori

de astre: un buchet  de  roze-

un cer  citrin , de trandafiri-

carnalic nimb pe  fruntea  ninsă -

eşti  muzei , restul  în  destin …

Crezi în  regină-ţi şi- o-ntreţii

cântându-i sonul despărţirii…

revii  în zbor  din adâncime ,

te-ngâni  cu valuri  inegale,

eşti plin de rost  şi-mpătimiri…

Legile-ţi faci, le  treci prin  tine:

trecut , prezent  şi ne-nceput…

te porţi hedonic, iar prinţesei,

să o distrezi, cânţi de nebun,

i –oferi  plăcerile –mprejur…

Orfeu  al razei, zbori în cântec

cu harul  ce i-l sorbi  luminii…

Eşti tu, cum ea, vânt de-nflorire 

şi-un  duh  de umbre-n  răscoliri -

amor  aluv , în  hăul  porfiriu…

Literatura, De atunci, Gheorghe Apetroae Sibiu

De atunci

Efebul, mai mult in transa, in pauzele alburne

ascultam cum susura arhetipal izvoarele anotimpurilor-

de povarnisul cautarilor rastignite, sangerand

prin fiecare raza - cantecele astrilor,

mai intaiin zambile, crini si trandafiri...

~~~

De atunci tot cobor pe lunci stele

si le pastoresc in portocaliul de sanziene,

cochetand cu certaretul Eol...

~~~

De atunci batjocoresc cugetul adanc al stancilor

prabusite-n paraul pe care l-am coborat deseori

in stihuri, cu ritmuri din ele cioplite,

si le stropesc cu amintirile ploilor de aprilie...

~~~

De atunci ascult simfoniile albe ale zefirului

cu melodica uverturii de ne-nceput

in bemolii gravi ai cerului, pe care i-am ingropat

alturi de trilurile ciocarliei, impreuna cu primaverile,

de grindina verii i-am dezgropat

de sub albastrii trandafiri ramasi infloriti

in copilaria simbolurilor, asteptarile celor adormiti...

~~~

De atunci ma iubesc cu obiceiurile si aberatiile;

ma bucur de timpul cel beat, de mine, fara habar...

~~~

~~~

Ever since

The ephebe, who's rather mesmerized, while the sapwood'break...

I amlistening to the streams of the seasons purling archetypely -

because of the steep of crucified quests, bleeding

through every beam - to the songs of the stars,

then in magnolias, lilies and roses...

~~~

Ever since, the stars have kept falling down in the holms

and I've been growing them in the Midsummer sunset,

flirting with the quarrelsome Eol...

~~~

Ever since I have been to the deep meditation of the rocks,

that had fallen down in the rivulet I had often come down to

in the verses, with rhythms carved from themselves,

and I asperse them with the memories of the April rains...

~~~

Ever since, I have been listening to the white symphonies of the zephyrrus

with the melodies of the non-beginning overture

in the sky's solemn flats, which I had buried

together with the trills of the lark, together with the springs,

but the white, black, green and red butterflies, billed by

the hail in summer, I had exhumed

from under the blue roses that are still in blossom

in the childhood of the symbol, the expectations

of those who had gone before us...

~~~

Ever since, I have been loving myself with my habits, with my aberrations

and I enjoy the frenzied time, myself, without a clue...