Literatura, Însemn de graţie, Gheorghe Apetroae Sibiu

ÎNSEMNE  DE  GRAŢIE
Pe braţe astrofilii porţi
speranţele care îţi gem
până când zeii încolţesc
chinuiţi de simţul flăcării
cinabrice glia misterului-
sămânţa stâncilor albe!...
în doliu, negre şi castanii,
roşcate, în larg ţi-s pline
de adâncă neegală memorie
şoaptele, sirene pe valuri
ţi-s cuvintele  de mag
în adevăr.. adevărul
ţi-a  îmbătrânit degrabă
de neînţelegerea iubirii
mării aprinsă de cerul nud...
curtat de stafii, îngerul tău
revoltat a răguşit şi e mut
în gornirile false de slavă.!..
spre  perfecţiune exerseazi
troparele unirii cristice
cu calvarele din curcubeie:
semnul întoarcerii de graţie
la cer a pământului ud! ...

Gheorghe Apetroae  Sibiu

Literatura, Mit de vindecare, Gheorghe Apetroae Sibiu

 

 

GHEORGHE  APETROAE   -  “  CÂNTECUL  LUI  CRISTOFOR” 

Cristoforul  15

 

 

MIT DE VINDECARE

 

De lipsa ta , o stea din nevăzut -

Felippa  cerului  lazur,

El,  prinţul suferea în vis…

azi , din priviri şi din surâs ,

un cer de linişte-i redai…

alintul tău e de-mplinire…

şi al tău  glas, cântecul crist

pe bolta–n ccrisotil, l-ascultă…

 

Că soare, lui ,  lumină firii,

zăpezile-i  topeşti cuvinte…

eşti  stelă  mit în  răsărire 

şi-n dans îl prinzi, ca să-i ucizi

pe rând, hapsinele  ursite…

îl porţi pe  zări  astrofilii,

de îngeri, ninse, care-i cântă

pe strune de  vioară  sfintă,

în noi acorduri de voinţă,

spre mare, iarăşi, îndemnându-l !...

 

Că eşti mireasă zilei, zână

şi cerul tot  e-n  ochii tăi

stropiţi pe irişi cu turcoaz 

ce groase ceţi  desfac  în  fire…

eşti stea cu sorţi de retrezire

şi-n tainicul  apus , zburând

de-o vindecare –n necuprins,

pe prinţ îl porţi în retrezire….

 

 

 

literatura, Leonida Lari, Recviem, Gheorghe Apetroae Sibiu

Literatura, Leonida Lari, Recviem, Gheorghe Apetroae Sibiu

  LEONIDA    LARI,   Gheorghe  Apetroae - SIBIU

RECVIEM

      N-ai  fost  o  oarecare,

 fiinţă din eter …

ai fost o  stea  moldavă

şi-ai strălucit pe cer

comoară de iubire...

 azi flacără-n Eden...

Nimicul  te  re-cheamă

 la lumea dinspre ieri,

pe un ocean de umbre,

 plutind  spre un alt  ţărm …

Din capătul puterii,

vin nori , neant şi frig,

ce  poartă  groaza morţii

                 în  cei ce te-au iubit

şi-n  mările  de lacrimi

 pe cer,  la asfinţit …

Durerea despărţirii

 şi ultimul sărut

ţi—aducă  nemurirea

în somnul tău  profund ...

O lume  dinspre ieri,

te  poarte  cu durerea

 albastrelor cărări …

Neliniştea speranţei

ţi-o ştim şi-acum în trup -

trecut spre groapa rece

 deschisă  din  Cu-vânt

de un  vânt  ce-ţi duce dorul

de ţară, la al ei  pământ!....

De cruci nedespărţiţi,

 vom  sta  să te-mplinim...

În raza  stelei  tale,

din zodii îţi  venim,

să te găsim  în cerul

 misterelor de-acum

şi-n glasu-ţi  de Unire,

 celestă în genuni !...

Ca-n sorţii lumii tale,

 fiinţă din eter,

Tu,  stelă luminoasă,

maternei  Basarabii,

 să-i  străluceşti etern! …

Sibiu, 13 decembrie, 2011

literatura, desprindere, gheorghe apetroae sibiu

IV.   SONATA  AŞTRILOR

III.I. DESPRINDERE

Îi apăruse în cale, neadusă, ispita

şi-l cuprinse cu-n braţ de-nţelesuri…

că în senectute pe irişii gândului

petrec, nevăzut, canonice dorinţe…

Ea-i pregătea de sfârşit, cântecul:

răsfăţul  unei nopţi valpurgice!…

Simţul i-l testa, dezvelindu-şi,

câte una, formele, în marş nupţial,

în oglinda de cristal  îşi  arăta

chipul angelic, surâsul maternal..

El, o privea cu bucuria magului

iubitor de marile taine ale apelor!..

În concert, tot  El, cântând  la pian,

îi  desprinse uşor sufletul de  trup 

şi  se plimba acum cu alt  El ,

în loc de cruce, lesne înapoi…

cum în iureşul mefistofelic...

îşi asculta  “Aida, Marşul triumfal”…

Irişi ,în cearcăne, admirau  peisaje

andaluze  pe irisul cuvintelor Ei…

nu dovedeau  a culge  anemone

de  pe  hău,  astrele  albe-roze ,

în fulgere cinabrice, buchete

de  vise stelare, din clarul selen…

A-i regăsi  ispitei sale  albastrul,

Ea zidea în  E l, limona dragoste...

Îşi punea petale violete în umblet

desprinse din El,cântec de leagăn,

în simfonii de Haydn, siderale

din  nelinişti, irişi, roze şi taine…

literatura, elegii în imagini, gheorghe apetroae sibiu

ELEGII  ÎN  IMAGINI

PREZENŢĂ ÎN ABSENŢĂ

Din început, El  îşi  luase  tot restul:

clipele zăpezilor- măriri  prefăcute

şi recile iubiri căzute pe adâncuri -

tot mai adânci, ne-liniştile  Ei grele

tăioase şi amare de  ne-uitare…

Ea creştea în Ea o hematică roză,

când  El îşi apropia cupa de otravă

mai mult de  uscatele-i buze…

În  crepuscul, ardeau esenţele firii:

floarea albă  de mac caducă firavă 

înnobila  sufletul  Lui de lan stins

aprins uneori de o altă mângâiere:

sortirea sa  de grâu timpuriu, răsărind

din cuvintele zăpezii, Scylla bifolia…

Din albastrul ei în albastrul adânc,

 ne-începuturile inefabile se zideau …

………………………………………………………..

Ea-şi  arunca cortina neînţeleasă ,

din  miezul rece-al  ninsorilor devreme

şi îşi arăta prezenţa, orhidee zăpezită

pe irişii Lui, între sânii mari ai absenţei,

unde  în blue  ne-contenea să ardă

în EL, neliniştea-n simţire sinceră:

icoană pe  icoana frumuseţii cerului

prinsă-n mare trecere de a lui fiinţă,

mereu prospătă Chrysanthema!…

Revista Corpului Agronomic din Sibiu, nr 5, 31 martie, 2011

literatura, împreună cu Hamlet, gheorghe apetroae sibiu

ELEGII  ÎN  IMAGINI

 III . ÎMPREUNĂ CU HAMLET

Se iubesc şi acum  columbii

la  Suseni ,cristici şi mai liberi,

din  turla  cerului  pogorâţi

peste cunoaştere,hrămuind,

în duh , angelici în instinct…

şi tot aici se dau în spectacol,

femeile cuprinse de plăceri,

dornice de iubiri enigmatice

stinse în  făţarnice  mântuiri

prin pocăinţă, de prihăniri,

după aceleaşi  lungi postiri !..

 În  neodihna slujbelor  pure ,

Tu, lui Schopenhauer, obosit,

îi cânţi , la festinul  „onton”

cu harpa  unei voinţe cereşti,

iar lui  Shakespeare, un gelos,

păzind  împreună cu Hamlet

pe Ofelia, cum  pe Euridice,

şarpele, sortind-o să  piară

în veşnicie să nu-i  dispară,

îi cântă orfic „ Fur Elise,” Beethoven…

Dincolo de ceruri , şi-o poartă

lumină pe umeri, istovit, Orfeu…

o pierde , în risipire, nisip

pelagic,  o  scoică -ntre îngeri…

sfânta-i avere nupţială, trezită

stana de piatră , Luna  pe cer…

pe braţe, trecând-o, iubind-o-

ca un cântec  de mărturisiri,

neştiind de unde vine, Hamlet

şi el vine, împreună cu sufletul ei,

fire pură pierdută, în păcătuiri-

vântul,în el, vuind în talazuri,

până  dincolo de  Acheron…