<< LA SCHIMB>> GHEORGHE APETROAE SIBIU
Din volumul « FULGERÂND TĂCEREA »
E o zbatere a cerului!...roi de lumini din lung descântec,
iar tu, în lungă toamnă, ca mucenicii, pe vetre de mulţime
le spânzuri lor trăirile, iertările-n copacul pomenirii !…
Eşti gândului ceresc sămânţa, de când răsări din al lor rug
în pale de lumină din fraze-n anatas , din fluviile de surâs
sorbi spaima lor - dulceaţa ruginie din potirul frunzei !…
Şiroi de lacrimi le înlănţui elitre de astâmpăr în închipuire…
Ele-ţi dau nelinişti, cu-vântul colţuros pe umerii de Sfinx,
tu le oferi în schimb smaraldul mării, cerul adamit!…
Apari stibinic Totului, un fulger pe crestele-n crisoberil,
s-ajungi la ele, fără a le şti, te-ndrepţi o rază –n eritrin
de milă şi ispite, urci stânca sură în plutire şi-n cădere
cu luvii din plămada ta în cerul lor creşti rodosite stele,
înflacărând xilinic umbrele din jur seduse de sublim :
răsfăţul lor- corole ce ascund viclean plăcerile-ţi din chin!…
Jurându-ţi, ştii că mint cum nimfele-ntr-un cor de harfe!…
Şi-atunci le ţii de suflet, clipele ciobite, sărutarile din urmă,
le colorezi trezia sângerândă-n zâmbet, durerile pe brumă…
Li-i chipul scris în jasp şi-n travertin şi lutul li-i încins
de razele-n apus, purtând credinţei pure aură-n destin…
dorinţa lor o porţi şi, pogorând în ele-nmiresmezi de dor
noi înfloririle în duh…mireasma lor le-o porţi în somn,
smerenii în lazure roze şi-ţi scuturi grav anterele în vise,
cu vrerile ascunse–n cântec guşti harul din altă tărie,
sporind lumina în treziri, apusul, fulgerând pe câmpuri!...
Ele îţi dau în negru lumunări, tăceri, ingeri de lut şi cerul gri,
tu îi mângăi frunzei, aura şi sorbi zăpezii roua de pe crini…
şi prinzi curaj când lângă tine sporesc vocile dulci
din hiacintul har, narcisele-n nădejdile de nou balsam…
învrednicindu-te pe drumul razei calde, parasite, te pierzi
descolăcind lumina din cărări…pe gura cerului te verşi,
primind îmbrăţişările de ramuri şi atunci, grăindu-le ales
se caţără de tine spinii, amorul mincinos – recele rest …
Dar tu, în toată grija lor le nărui , prin tăcere, chinul !…
Ele-ţi dau norii, ceaţa de pe ceas şi veninul uitării,
tu le oferi ne-uitării ochilor- iubirea de libertate a mării! …
În patul lor pustiu, imaculat, se lăfăie în umbre praful,
cum liniştea în sălciile cu pletele în tânguire, plânsul
cu hohot - seva lor de creştere a cerului în trupul firii,
le lăcrimează frica de-a iubi luminile de-abis din a ta vină
când cresc din îngeri, heruvimi, din dimineaţă, strălucire!…
Li se înclină –n rugă adevărul, glas înălţând şi sfânt grăind
stele-nflorind duh al corolei criste, atins de-mpătimire!…
Ele-ţi dau zvon din ne-linişti, clipe ciobite şi asfinţitul,
tu le oferi în desmin anotimpul sângelui sub pleoapa răsăritului! …
Din sufletul angelic în adânc, demn de-nălţare, la schimb,
ele-şi izvorăsc cu-vintele sfinţite şi un sirenic glas-divin !..
Din volumul « FULGERÂND TĂCEREA »
E o zbatere a cerului!...roi de lumini din lung descântec,
iar tu, în lungă toamnă, ca mucenicii, pe vetre de mulţime
le spânzuri lor trăirile, iertările-n copacul pomenirii !…
Eşti gândului ceresc sămânţa, de când răsări din al lor rug
în pale de lumină din fraze-n anatas , din fluviile de surâs
sorbi spaima lor - dulceaţa ruginie din potirul frunzei !…
Şiroi de lacrimi le înlănţui elitre de astâmpăr în închipuire…
Ele-ţi dau nelinişti, cu-vântul colţuros pe umerii de Sfinx,
tu le oferi în schimb smaraldul mării, cerul adamit!…
Apari stibinic Totului, un fulger pe crestele-n crisoberil,
s-ajungi la ele, fără a le şti, te-ndrepţi o rază –n eritrin
de milă şi ispite, urci stânca sură în plutire şi-n cădere
cu luvii din plămada ta în cerul lor creşti rodosite stele,
înflacărând xilinic umbrele din jur seduse de sublim :
răsfăţul lor- corole ce ascund viclean plăcerile-ţi din chin!…
Jurându-ţi, ştii că mint cum nimfele-ntr-un cor de harfe!…
Şi-atunci le ţii de suflet, clipele ciobite, sărutarile din urmă,
le colorezi trezia sângerândă-n zâmbet, durerile pe brumă…
Li-i chipul scris în jasp şi-n travertin şi lutul li-i încins
de razele-n apus, purtând credinţei pure aură-n destin…
dorinţa lor o porţi şi, pogorând în ele-nmiresmezi de dor
noi înfloririle în duh…mireasma lor le-o porţi în somn,
smerenii în lazure roze şi-ţi scuturi grav anterele în vise,
cu vrerile ascunse–n cântec guşti harul din altă tărie,
sporind lumina în treziri, apusul, fulgerând pe câmpuri!...
Ele îţi dau în negru lumunări, tăceri, ingeri de lut şi cerul gri,
tu îi mângăi frunzei, aura şi sorbi zăpezii roua de pe crini…
şi prinzi curaj când lângă tine sporesc vocile dulci
din hiacintul har, narcisele-n nădejdile de nou balsam…
învrednicindu-te pe drumul razei calde, parasite, te pierzi
descolăcind lumina din cărări…pe gura cerului te verşi,
primind îmbrăţişările de ramuri şi atunci, grăindu-le ales
se caţără de tine spinii, amorul mincinos – recele rest …
Dar tu, în toată grija lor le nărui , prin tăcere, chinul !…
Ele-ţi dau norii, ceaţa de pe ceas şi veninul uitării,
tu le oferi ne-uitării ochilor- iubirea de libertate a mării! …
În patul lor pustiu, imaculat, se lăfăie în umbre praful,
cum liniştea în sălciile cu pletele în tânguire, plânsul
cu hohot - seva lor de creştere a cerului în trupul firii,
le lăcrimează frica de-a iubi luminile de-abis din a ta vină
când cresc din îngeri, heruvimi, din dimineaţă, strălucire!…
Li se înclină –n rugă adevărul, glas înălţând şi sfânt grăind
stele-nflorind duh al corolei criste, atins de-mpătimire!…
Ele-ţi dau zvon din ne-linişti, clipe ciobite şi asfinţitul,
tu le oferi în desmin anotimpul sângelui sub pleoapa răsăritului! …
Din sufletul angelic în adânc, demn de-nălţare, la schimb,
ele-şi izvorăsc cu-vintele sfinţite şi un sirenic glas-divin !..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu